Orris – Star Ingredient

The world’s rarest perfume ingredient

Ancient Greeks and Romans bottled it as essential oil. Innkeepers scented their linens with it centuries ago. Today, orris can be found throughout the world: as a flavour in tinctures, medicinal syrups and spice mixes; as a base note for aromatic spirits and cosmetics; as an iconic fragrance in perfumes and potpourris. And it can cost more than gold.

Shades of raspberry, violet and pepper make up this rare scent, which is distilled from the root of the iris – not the slender ‘Siberian’ iris typically found in florist shops, but the ‘bearded’ iris, the type famously painted by Vincent van Gogh. These flowers grow widely in Tuscany, where they are cultivated and sold in shops as giaggiolo, from the Italian for iris flower.

A lot of work goes into harvesting orris; after three to four years of growth, the roots are dug up and left to dry for many years, before being ground to powder. Typically, orris root used in Gin has been dried for five years or more.

Dried orris root take on a hugely floral, sweet smell that is most often compared to (Parma) violets. The root has been used in perfumes for years – not just for its own smell, but for its ability to bind and enhance other scents. That said, there is no science to back claims that orris has a fixative quality once distilled and to date, the understood chemistry of molecules and papers submitted on the subject have only opened up more questions than they have resolved.

In fact, its cosmetic use far surpasses its medicinal use (although fresh root of iris was said to have been used as a cure for oedema). Ancient Greeks and Ancient Romans used orris in perfumery and the root, mixed with anise, was used to scent linen as far back as 1480.

It’s been highly fashionable in fragrances for the past few years:  sweet, soft, powdery, suede-like – rather like violets, which we tend to be more familiar with as a scent.  Actually, iris runs the spectrum from sweet to earthy:  it also works brilliantly to ‘fix’ other ingredients, giving a more lasting quality to florals and base notes.  Often, only the lightest touch of orris is needed in fragrances – but ‘noses’ wouldn’t be without it, for the world.

Cel mai rar ingredient de parfum din lume

Vechii grecii și romanii vechi îl îmbuteliau ca pe un ulei esențial. Încă de acum câteva secole, îngrijitorii caselor bogate parfumau lenjeria de pat cu această aromă. Iar astăzi, irisul se găsește în întreaga lume ca o aromă de bază în tincturi, în siropuri medicinale și în amestecuri de condimente, ca notă de bază pentru unele băuturi spirtoase și pentru cosmeticele aromatice sau ca parfum iconic în parfumuri și amestecuri de parfumuri. Irisul poate costa, uneori, mai mult decât aurul.
În acest miros rar, distilat în rădăcina florii de iris, se amestecă nuanțe de zmeură, de violetă și de piper. Dar nu este vorba despre irisul fragil, de tip “siberian”, care se găsește în mod obișnuit în magazinele de flori, ci de așa numitul “bearded iris”, devenit celebru prin picturile lui Vincent van Gogh. Aceste flori cresc în special în Toscana, unde sunt cultivate și vândute în magazine ca „giaggiolo”, acesta fiind termenul italian pentru floarea de iris.
Culturile de iris presupun, însă, foarte multă muncă. După ce planta crește timp de trei sau chiar patru ani, rădăcinile ei sunt scoase și lăsate la uscat timp de încă alți mulți ani, înainte de a fi măcinate și transformate în pudră. De exemplu, rădăcina de iris care este folosită în băutura alcoolică numită gin, este anterior lăsată la uscat minim cinci ani.

Rădăcina uscată de iris are un miros dulce, puternic floral, care este cel mai adesea comparat cu mirosul violetelor de Parma. Este o rădăcină specială, folosită în parfumerie de foarte multă vreme, și nu numai pentru propriul său miros fermecător, ci și pentru capacitatea sa extraordinară de a lega, de a fixa și de a potența alte mirosuri. Cu toate acestea, nu există nicio dovadă științifică a felului în care irisul fixează parfumurile după distilare, iar analizele chimice ale moleculelor și cercetările făcute pe această temă mai degrabă au îmbogățit lista de întrebări decât să găsească răspunsuri. Și, totuși, practica își spune cuvântul.

Utilizarea cosmetică a irisului depășește cu mult utilizarea sa medicală, deși s-a scris adesea că rădăcina proaspătă de iris poate fi folosită ca un remediu pentru edeme. Însă și vechii greci și anticii romani foloseau irisul mai ales în parfumerie, iar rădăcina de iris, amestecată cu anason, era folosită pentru a parfuma lenjeria încă din 1480.
În parfumurile din ultimii ani, acest ingredient a fost extrem de la modă: este dulce, moale, pudrat, aduce a piele întoarsă sau a violete și este ușor de recunoscut într-un acord. De fapt, irisul acoperă un spectru larg de arome, mergând de la nuanțele dulci și ajungând până la cele de pământ, iar felul în care stabilizează alte ingrediente, oferind persistență notelor florale și forță notelor de bază dintr-un parfum îl fac să fie un ingredient extrem de valoros.

Cel mai adesea, într-un parfum, nu este nevoie decât de o atingere foarte, foarte ușoară de iris. Dar creatorii de parfumuri n-ar renunța la ea pentru nimic în lume…